Generația canarilor fără orizont

După fiecare călătorie mă întorc mereu la realitatea Românească care nu mi se mai pare deloc așa de rea precum mi se parea pe vremea când nu ieșisem dincolo de graniță, și credeam toate poveștile spuse la o șezătoare în fața casei de la Ferendia, de către un vecin fost șofer de tir plin de plictisul omului sătul de atâta drum pe autostradă. Pe zi ce trece ajung să redescopăr cât de bine ne este acum, însă nu pot să înțeleg de unde este atâtă lipsă de orizont... O fi pe seama crizei? Cu siguranța! Însă nu din cauza celei economice, ci mai degrabă a unui sistem educațional bazat pe memorie și pe vocabular de cuvinte frumoase, iar nu pe legături, comentarii și analize... pentru acestea din urmă trebuie folosit procesorul și nu memoria de elefant.

Dar tocmai acest mic detaliu, ne face diferiți... iar masei nu îi plac indivizii inteligenți care fac revoluții... Masele sunt submediocre și se complac în execuția din memorie, făra a procesa prea mult ce li se spune, pentru că cineva a avut grijă să transmită un anumit mod de a face bastonașe pe hârtia caligrafică, iar mai apoi a obligat la recitire din memorie a unor poezii stupide cu garnituri de metrou care opresc pe un peron mizer în București. Îmi aduc aminte cu oroare minutele întregi petrecute cu fața la perete prefăcându-mă că învăț poezia netocită acasă, doar ca să reintru în curba înmediocrizării... a acelora care sunt premianți la școală, dar când aceasta se gată, se trezesc că nu mai are cine să le spună ce să învețe! E așa de greu să îți dai singur un rost în viață, și să fii pe cont propriu, când în cei mai frumoși ani toți ți-au arătat doar ce nu ai voi să faci, să spui, să gândești!

De aici e și frica de a greși? Oare ce or să zică despre mine? Mă voi face de râs? Cu siguranța întotdeauna se va găsi unul care să critice sau să se pișe cu tact și cu zâmbetul pe buze pe munca ta de o viață! Ne permite oare bagajul de reflexe să fim mai relaxați cu noi înșine și să ne acordăm clipa greșelii. Putem avea puterea de a recunoaște eșecul și de a-l depășii, sau asta e de fapt ceea ce ne provoaca această lipsă de orizont? Unde sunt cele 9 falimente înainte de afacerea de 1 milion de dolari? Ceea ce e și mai greu de înțeles, este că după o anumită vârstă numai e nimeni a spune 'ce' și 'ce nu' trebuie a face. Iar libertatea asta e la fel de înfricoșatoare precum poarta larg deschisă a unei colivii al cărei prag canarul nu il va trece niciodată. Educația a creat colivia în care canarul este condamnat a-și petrece restul mizerabil al unei vieți fără orizont pe poarta căreia nu va avea curajul nici măcar să priveașcă către speranța zborului neîntrerupt. M-am întrebat mereu dacă în clipa în care visele mor, canarul mai are penele pe aripile sale!