Un motan de clasă mijlocie se coboară în mahala ca să mai schimbe aerul deja stătut al clasei sale întelectuale, dar ajuns în mocirlă, constată cu uimire că și-a murdărit cijmulițele de bal, și că a început să îi miroase blana a friptură și tutun ieftin.
Apoi intră într-un bar de tip rural unde se servește vin prost prefăcut cu zahăr, scorțișoara și fiert cu o felie de măr, ca să se mai încălzească nițel.
La o masă de prin preajmă doi dulăi și cinci cățele dezbăteau aprins subiectul tabu în înalta societate a motanului de teapă mijlocie, al unei cățelării cu doi, trei, patru, câți or fi.
Motanul, plictisit înghite rapid carafă după carafă. Pe măsura ce trece timpul și dulăii tot mai adânc se înfundau în discuția lor de o etică îndoielnică, neuronii motanului încep să se închidă rând pe rând, până când ultimul neuron cel al demnității, înainte de a și da duhul, cu o ultimă sforțare, îl face să se ridice de la masă și să plece.
Demnitatea unui motan de țeapă mijlocie nu suporta idea unei cățelării generalizate a întregii sale societăți.Întreg sistemul său de valori fusese asaltat de tarele barbare, iar axis mundi-ul său fusese deplasat către o zonă pe care el nu o mai stăpânea. Devenise el însuși prizonierul unei etici îndoielnice care în cel mai bun caz avea dublă măsură, dar după cum avea să afle ulterior, chestiunea fiind mult mai coruptă decât și-ar fi imaginat, iar limita fiind deplasată după bunul plac, oricum nu al său.
Această constatare nu a făcut decât să îi provoace o tristețe teribilă, pentru că pentru prima dată în viața sa își dăduse seama că duce crucea nebunului din cetate care vede dezastrul, și că locul său nu este acolo unde se afla el, atunci. Cu siguranță locul său nu va fi niciodată acolo, printre acei conlocuitori de mahala.
Apoi intră într-un bar de tip rural unde se servește vin prost prefăcut cu zahăr, scorțișoara și fiert cu o felie de măr, ca să se mai încălzească nițel.
La o masă de prin preajmă doi dulăi și cinci cățele dezbăteau aprins subiectul tabu în înalta societate a motanului de teapă mijlocie, al unei cățelării cu doi, trei, patru, câți or fi.
Motanul, plictisit înghite rapid carafă după carafă. Pe măsura ce trece timpul și dulăii tot mai adânc se înfundau în discuția lor de o etică îndoielnică, neuronii motanului încep să se închidă rând pe rând, până când ultimul neuron cel al demnității, înainte de a și da duhul, cu o ultimă sforțare, îl face să se ridice de la masă și să plece.
Demnitatea unui motan de țeapă mijlocie nu suporta idea unei cățelării generalizate a întregii sale societăți.Întreg sistemul său de valori fusese asaltat de tarele barbare, iar axis mundi-ul său fusese deplasat către o zonă pe care el nu o mai stăpânea. Devenise el însuși prizonierul unei etici îndoielnice care în cel mai bun caz avea dublă măsură, dar după cum avea să afle ulterior, chestiunea fiind mult mai coruptă decât și-ar fi imaginat, iar limita fiind deplasată după bunul plac, oricum nu al său.
Această constatare nu a făcut decât să îi provoace o tristețe teribilă, pentru că pentru prima dată în viața sa își dăduse seama că duce crucea nebunului din cetate care vede dezastrul, și că locul său nu este acolo unde se afla el, atunci. Cu siguranță locul său nu va fi niciodată acolo, printre acei conlocuitori de mahala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu